CURS LIMBA ROMÂNĂ PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI (6-8 CURSANȚI)

 

Cursurile pentru copii și adolescenți, pe lângă parcurgere teoretică a noțiunilor de gramatică, sunt cursuri experiențiale, cu o componentă importantă de dezvoltare personală și autocunoaștere.

Cursurile sunt interactive, adaptate profilului fiecărei grupe în parte și au ca scop dezvoltarea creativității, a inteligenței emoționale și a comunicării. Copiii vor îndrăgi limba română, vor cunoaște români din diverse domenii, invitați la cursurile lor, vor învăța despre spiritul și cultura unei țări și vor integra asta în cultura lor generală, găsind totodată scopul personal în acest proces.

În vederea atingerii obiectivelor de lucru (familiarizarea cu sunetele specifice limbii române, susţinerea unei atitudini pozitive faţă de conţinutul învăţării, dezvoltarea de obiceiuri de învăţare eficientă, crearea unei identităţi de lucru pentru fiecare grupă), activităţile selectate sunt: audiţia, lectura activă şi deep reading, jocuri de rol, discuții libere, teme creative între sesiunile de lucru, jocuri cu elemente de vocabular şi elemente de gramatică pe diverse platforme educaţionale.

Accentul se pune pe comunicare și pe cele patru abilități cheie ale limbajului: vorbire, ascultare, citire și scriere.

Atmosfera este foarte relaxată, distractivă și informală, iar elevii sunt încurajați să se exprime și să își facă prieteni noi.

În lucrul pe grupe, limba română devine un instrument de autocunoaștere, de intercunoaştere, precum şi de adaptare.

Copiii vor afla despre personalităţi româneşti, despre oraşe renumite, despre obiceiuri tradiţionale, precum într-o poveste.

După terminarea unui modul, puteți continua la nivelul următor.

Cursul se adresează copiilor cu vârsta între 4-18 ani, împărțiți pe grupe de vârstă și nivel de cunoștințe. Grupele de lucru cuprind 6-8 copii.

Cursul durează 1h30’/1h, 1 x săptămână

Modul: 5 luni

Întâlnirile săptămânale cuprind:

  • exerciții practice de comunicare în limba română/dialoguri (expresii/formule de adresare);
  • exerciții de vocabular;
  • structuri gramaticale;
  • lectura/audiția și înțelegerea unor texte literare și nonliterare;
  • informații de cultură generală exprimate/învățate în limba română.

La sfârșitul fiecărei sesiuni vor primi o temă de lucru* cu subiecte din clasa anterioară. Temele vor fi online, verificate în aplicații special create.

*Temele sunt opționale.

La finalul fiecărui modul, vom prezenta un portofoliu din temele creative primite lunar.

În cadrul cursului, ne propunem:

  • sprijinirea cursanților să exploreze și mai mult zonele lor de interes;
  • stimularea curiozității și adresarea întrebărilor;
  • încurajarea participanților să se exprime liber și deschis, verbal și/sau în scris;
  • exersarea răbdării, empatiei și ascultarea celorlalți;
  • provocarea cursanților să dea frâu liber creativității prin temele primite.

Scrie-ne solicitarea ta, noi îți vom trimite formularul de plasare, vom alege împreună pachetul potrivit și vom începe explorarea limbii române.

Ședintele neefectuate într-o luna nu se reportează, acestea se pierd sau se pot recupera cu alte grupe (dacă există grupe de același nivel la momentul respectiv).

Înscrieri PERMANENT (USA & Canada & EUROPA)

Următoarea sesiune de înscrieri: MAI 2026

Înscrie-te aici